Regulament de acordare a voucherului aniversar Clinica Dr. Melnic - Clinica Dr. Melnic

Dragi pacienți,

Vă informăm că în cadrul Clinicii Dr. Melnic este activ un program de fidelizare a pacienților noștri, prin care ne dorim să vă fim alături într-un mod cât mai apropiat, oferindu-vă un beneficiu special cu ocazia zilei dumneavoastră de naștere.

Astfel, fiecare pacient înregistrat în baza noastră de date, în conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) și care îndeplinește condițiile interne de „eligibil”, adică are menționată data de naștere completată în fișa pacientului și are un consimțământ valabil privind primirea de comunicări tip SMS, cu caracter informativ din partea noastră, va primi automat un voucher valoric aniversar de 100 de lei.  Acesta nu se acordă pacienților care au solicitat ștergerea datelor și care nu doresc primirea de informații de marketing din partea clinicii.

Voucherul este transmis în mod automat prin SMS din softul de management al clinicii, cu mesajul standard: „Pentru că e ziua ta, CLINICA DR. MELNIC îți face cadou un voucher valoric de 100 LEI, valabil 6 luni, ce poate fi folosit pentru igienizările periodice și radiografii! La mulți ani!”.  Valoarea voucherului nu poate fi preschimbată în numerar și nu se acordă rest în bani. De asemenea, acesta nu poate fi folosit dacă valoarea serviciului prestat este mai mică decât valoarea voucherului.  Voucherul electronic are o valabilitate de 6 luni de la data emiterii, iar după expirare devine invalid. Se aplică o singură dată, integral, este nominal și netransferabil și nu se permite împărțirea valorii pe mai multe vizite.

Condițiile de utilizare: Voucherul poate fi folosit exclusiv în cadrul clinicii pentru igienizări periodice (detartraj, airflow, igienizare profesională cu EMS și pentru radiografii dentare panoramice). Voucherul nu poate fi folosit pentru alte tratamente.  Pacientul prezintă voucherul prin SMS-ul primit pe telefon, iar recepția verifică valabilitatea în soft. Astfel se aplică reducerea în încasarea din acea zi și este marcat ca utilizat în sistem.

Emiterea voucherului se bazează pe consimțământul pacientului pentru comunicări comerciale din partea clinicii. Se poate solicita oricând dezabonarea de la primirea mesajelor promoționale.

Prezentul regulament intră în vigoare la data aprobării de către conducerea clinicii și poate fi modificat sau suspendat, în orice moment, prin decizie internă, cu informarea în prealabil a pacienților noștri.

Aprobat: Clinica Dr. Melnic SRL, 14 IULIE 2026