Dr. Fleancu Cătălina - Clinica Dr. Melnic

Bio

Domeniul medicinii m-a atras încă de când eram copil, iar pe măsură ce am descoperit stomatologia prin controalele periodice la medicul stomatolog mi-am dorit să urmez calea acestei meserii. Mereu încerc să păstrez cât mai plăcută și deschisă relaționarea cu fiecare pacient tocmai pentru a-I ajuta să renunțe la sentimentul de teamă, anxietate, sentimente ce vin odată cu pășirea în cabinetul stomatologic.

Educația

  • În anul 2014 am absolvit Facultatea de Medicină Dentară Titu Maiorescu, București, cu un bagaj de cunoștințe care mi-a permis să îmi dezvolt practica în stomatologie generală într-un cabinet privat, iar din anul 2017 fac parte din echipa Clinica Dr. Melnic.
  • Participarea la diverse cursuri de specializare m-a făcut să îmi extind orizontul către practicarea parodontologiei.

Timpul liber

În timpul liber mi-l petrec mereu cu familia, cei 2 copii și soțul meu făcând diverse activități. Găsim mereu o plăcere și o sursă de distracție în jocuri de orice fel.

Prezentare video

Dr. Fleancu Cătălina

Clinica Dr. Melnic

Hai să ne cunoaștem (mai bine)

Suntem o echipă de 20 de oameni pasionați de zâmbete sănătoase și frumoase. Ne place să ne tratăm pacienții cum am vrea să fim noi tratați, cu răbdare, profesionalism și exigență. Ne place să stabilim noi standarde de calitate și suntem aici că să te vedem zâmbim.

Contact Clinica Dr. Melnic

Fă o programare

    Introduceți datele personale