10 Întrebări frecvente despre implantul dentar - Clinica Dr. Melnic

1. Cum decurge consultația pentru pacient?

Înainte de începerea oricărei proceduri, este esențială efectuarea unei consultații detaliate în clinica noastră. Consultația include discuții amănunțite despre starea actuală a sănătății pacientului, istoricul medical, precum și așteptările sale legate de tratament. Bineînțeles, medicul va efectua un examen stomatologic și va recomanda un set de radiografii/ CT pentru a evalua starea danturii.

Toate aceste informații ne ajută să dezvoltăm cel mai bun plan de tratament pentru pacienții Clinicii Dr. Melnic. De asemenea, clinica noastră dispune de toată aparatura necesară pentru imagistică, facilitând astfel tot procesul pentru pacienți.

2. Implantul dentar doare?

Un implant dentar este o procedură chirurgicală, dar este important de știut că aceasta este realizată sub anestezie locală, ceea ce înseamnă că pacientul nu simte durere în timpul intervenției.

În perioada de după intervenție va apărea un disconfort, care poate fi gestionat cu ajutorul medicamentelor analgezice prescrise de medic.

3. Care este durata tratamentului?

Durata tratamentului depinde de mai mulți factori, precum starea de sănătate a pacientului, numărul și poziția implanturilor, precum și tipul de implant utilizat. În funcție de caz, tratamentul poate dura până la 6 luni, iar acesta include consultațiile inițiale, intervenția chirurgicală în care se inserează implanturile (care poate implica si extracții, adiție osoasă, remodelarea gingiei) urmată de perioada de vindecare și fixarea coroanelor dentare definitive.

Perioada de vindecare depinde, printre altele, de tipul implantului utilizat. Implanturile moderne, precum Straumann Roxolid, oferă avantajul unei vindecări mai rapide și mai puțin dureroase. În cazul implanturilor Straumann Roxolid cu suprafață SLA standard, perioada de vindecare este de doar 6-8 săptămâni.

Este important de menționat că, în Clinica Dr. Melnic, pacienții pot beneficia de avantajul unei danturi provizorii, cu implantul dentar rapid Fast & Fixed All-On-4 / All-On-6. Lucrarea protetică provizorie se poate aplica chiar în ziua intervenției sau în 24 de ore de la intervenția chirurgicală. După 4-6 luni, pacientul va reveni în clinică pentru lucrarea protetică definitivă fixă.

4. Pacientul poate fuma după implantul dentar?

Fumatul poate încetini procesul de vindecare și poate crește riscul de infecții. În plus, fumatul pe termen lung reduce durata de viață a implanturilor dentare. De aceea, recomandăm pacienților noștri să renunțe la fumat încă înainte de a începe tratamentul.

5. Ce se întâmplă dacă implantul dentar este respins?

Reacțiile de respingere sunt rare în cazul implanturilor dentare. În plus, în Clinica Dr. Melnic utilizăm cele mai moderne materiale pentru implanturile dentare, care sunt sunt biocompatibile.

Concret, au capacitatea de a funcționa în contact cu țesutul organismului fără a fi respinse. Astfel, osteointegrarea are loc fără a fi provocată o reacție imună sau inflamatorie, iar implantul dentar devine o parte stabilă și durabilă a danturii pacientului.

În cazul în care există o infecție sau un proces inflamator, acesta poate fi tratat de medicul stomatolog, iar implantul poate fi salvat, în cele mai multe situații.

6. Pacienții cu diabet pot beneficia de implant dentar?

Da, pacienții cu diabet (tip I sau II) pot beneficia de implanturi dentare. Cu toate acestea, este important ca starea de sănătate a pacientului să fie atent monitorizată de medicul endocrinolog, deoarece diabetul poate influența vindecarea și rezistența pe termen lung a implantului. Pentru ca intervenția să fie una reușită, indicele glicemic trebuie păstrat în limite normale, prin alimentație și tratament.

7. În cât timp se obișnuiește pacientul cu noua dantură?

Implantul dentar este cea mai bună soluție pentru înlocuirea dinților lipsă tocmai datorită faptului că păstrează în proporție de 95% funcționalitatea și confortul dinților naturali.

Majoritatea pacienților se obișnuiesc cu noua lor dantură într-o perioadă de maximum câteva săptămâni. Este posibil să existe o perioadă de ajustare în privința vorbitului și mestecatului, dar acestea se îmbunătățesc treptat, în mod natural.

8. Cât timp durează un implant dentar?

Peste 90% dintre implanturile dentare moderne au o durată de viață de până la 15 ani. Dar cu îngrijire corespunzătoare, un implant dentar de bună calitate, inserat de un medic cu experiență îndelungată, poate dura o viață.

Îngrijirea corectă a implantului dentar implică o igienă orală adecvată, controale dentare regulate și evitarea factorilor de risc, cum ar fi fumatul sau mestecatul alimentelor extrem de dure.

9. Ce tipuri de implant dentar există?

În Clinica Dr. Melnic oferim o varietate de opțiuni pentru implanturi dentare. Tipul implantului dentar utilizat este stabilit împreună cu pacientul, în funcție de indicațiile medicului, starea danturii, așteptările pacientului și alte detalii, care vor fi discutate în timpul consultației.

Opțiunile disponibile în Clinica Dr. Melnic sunt implanturile Straumann Roxolid SLActive și Sweden & Martina. Acestea sunt recunoscute pentru performanța lor superioară și durabilitate, precum și pentru compatibilitatea cu o varietate de cazuri clinice.

10. Cât costă un implant dentar?

Costul tratamentului variază în funcție de mai mulți factori, incluzând tipul de implant ales, numărul de implanturi inserate, precum și orice alte proceduri sau tratamente suplimentare necesare.

Categoriile de preț implant dentar pot fi consultate pe site-ul nostru, dar pentru o cotație exactă vă recomandăm să programați o consultație în clinică.

Implantul dentar este o opțiune de tratament excelentă pentru înlocuirea dinților lipsă. Deși procedura poate părea anevoioasă pentru pacient, cu informațiile potrivite și cu ajutorul medicilor experimentați din clinica noastră, oricine va putea zâmbi din nou cu încredere.

Dacă aveți întrebări suplimentare, nu ezitați să ne contactați! Suntem aici pentru a vă ajuta oferi cea mai bună experiență și rezultate peste așteptări, chiar și în cazuri care necesită tratamente complexe.

 

Clinica Dr. Melnic

Hai să ne cunoaștem (mai bine)

Suntem o echipă de 20 de oameni pasionați de zâmbete sănătoase și frumoase. Ne place să ne tratăm pacienții cum am vrea să fim noi tratați, cu răbdare, profesionalism și exigență. Ne place să stabilim noi standarde de calitate și suntem aici că să te vedem zâmbim.

Contact Clinica Dr. Melnic

Fă o programare

    Introduceți datele personale